Fotbalul în era toxicității digitale: Cum a degenerat social media fotbalistică?
De ce tot mai mulți dintre noi suntem alungați de pe rețelele sociale, unde discuțiile despre fotbal ne lasă, tot mai des, un gust amar?
Era vara lui 2010. Îmi turnam în cană ultimele picături dintr-un Bialetti, deschideam The Guardian și citeam despre robodance-ul lui Peter Crouch. Apoi căutam ce-a mai scris Michael Cox pe Zonal Marking.
Pe Facebook, lumea vorbea despre ce muzică a mai descoperit, vedeai recomandări de filme sau articole faine. Primeai link-uri de la prieteni, nu provocări de la algoritm.
Verificam dacă s-a „urcat” pe dailymotion ultima ediție din Monday Night Football și așteptam cu nerăbdare ceva nou pe anglofil.ro. Uneori mai trăgeam de timp cu a doua cafea doar ca să citesc în tihnă comentariile lungi și argumentate de acolo.
Cu vreo 15 ani în urmă, rețelele sociale erau un loc aproape magic pentru fanii fotbalului. Nu erai invadat de meme-uri sau glume de doi bani. Twitter și Facebook erau spații unde puteai vorbi liniștit despre tactici, jucători sau meciuri istorice. Curiozitatea și dorința de a afla chestii noi încă era prioritară.
Da, aveai dezacorduri, dar tonul era, în general, civilizat. Oameni pasionați de același sport, cu opinii diferite, dar cu un respect tacit între ei. Cu haz, nu cu ură.
Fotbaliștii se simțeau liberi să posteze orice trăznaie le trecea prin cap.
Între timp, ceva s-a schimbat. Încet, dar sigur, rețelele sociale s-au transformat din locuri de conversație în terenuri de luptă digitală, unde trollii, hate speech-ul și toxicitatea nu mai sunt excepții, ci regulă.
Cum s-a ajuns aici?
Algoritmii și răsplata pentru comportamentul toxic
De prin 2016, rețelele au anunțat că vor prioritiza „interacțiunile semnificative” între utilizatori. În realitate, asta a dus la favorizarea conținutului controversat și conflictual pentru că generează cele mai multe reacții. Tot mai mulți angajați ai rețelelor au recunoscut că algoritmul amplifică „conținutul care provoacă furie”.
„conținutul care provoacă furie”
Genul acesta de conținut apelează la stimulente biologice puternice, iar reacția noastră nu e întâmplătoare, ci este profund înrădăcinată în felul în care funcționează creierul uman. În esență, acest tip de conținut exploatează răspunsuri emoționale instinctive și declanșează reacții chimice în corp.
Comentariile extremiste, jignirile sau glumele malițioase la adresa rivalilor creează engagement.
Un tweet în care un fan Chelsea face mișto de Manchester United sau invers are mai multe șanse să fie distribuit, comentat și să devină viral decât o analiză tactică obiectivă. Video-urile cu fanii multor echipe uitându-se live la meciuri, înjurându-și și amenințându-și favoriții când pierd, bat recorduri de vizualizări. Și atunci de ce s-ar opri din asta?
„Ce credeți că o să fie mai viral? Că a luat Anglia campionatul european sau o știre când o națională de fete o să piardă vs echipa de băieți U-21 a unei echipe?
George Pîrcălabu
Așa s-a născut un cerc vicios în care creatorii de conținut, dependenți de reach, sunt încurajați, indirect, să posteze materiale cât mai polarizante.
Ascensiunea unor trepăduși creatori de „conținut”
În acest climat au apărut și s-au popularizat trepăduși precum UTD Trey (Manchester United), CFCJanty (Chelsea) și alții. Creatori de conținut care au câștigat rapid notorietate prin stilul lor provocator, meme-uri, umor acid și o prezență constantă în comunitățile online, în care engagement-ul e direct proporțional cu tâmpeniile spuse.
Sunt doar vârful icebergului într-o mare de conturi anonime, cu identități ascunse, dar cu bife albastre (verified, my ass), care se prezintă drept fani și care răspândesc intenționat fake news, statistici falsificate sau glume forțate doar pentru a alimenta banter-ul și a stârni scandal.
S-au normalizat complet postările în care se fac greșeli intenționate: sume de transfer modificate, vârste schimbate, clasamente inventate. Toate astea pentru a umili un jucător sau un club. Și, cum era de așteptat, astfel de postări se viralizează instant.
Nu contează dacă sunt adevărate. Contează dacă enervează pe cineva. Și, din păcate, asta pare a fi noua logică din social media fotbalistică.
Spre deosebire de conturile neutre sau informative, acești „influenceri”:
Nu evită conflictele, ci le caută.
Nu oferă echilibru, ci își apără clubul orbește și atacă rivalii.
Nu își moderează tonul. ci îl amplifică pentru impact.
Un Tweet sau TikTok de la CFCJanty după ce Liverpool pierde un meci important poate genera zeci de mii de reacții în câteva minute. La fel și o postare de la UTD Trey despre cât de "overrated" sunt Haaland sau Bukayo Saka.
Realitatea e că există zeci de pagini cu milioane de urmăritori, ascunse sub nume inofensive gen „Football Funnies”, care servesc zilnic conținut gândit special să-i stârnească pe cei mai impulsivi dintre suporteri.
Totul e calculat să provoace reacții, nu să informeze, nu să distreze, ci doar să agite. Inventezi un tweet controversat și lași oamenii să-și spargă capetele…
Așa s-a amplificat încetul cu încetul și disprețul multora pentru fotbalul feminin. Prostiile spuse de Alisha Lehmann au fost combustilul pentru genul ăsta de creatori de conținut. Declarații similare le-au fost puse în cârcă și lui Chloe Kelly sau altor fete, fără să mai conteze că erau invenții lansate tocmai pentru reach.
La fel și cu comentariile „amuzante” făcute să pară că sunt date de fotbaliști, către alți fotbaliști sau fani. Sigur ați văzut comentariul ăla fake lăsat de Richarlison lui Saliba la o postare care nici n-a existat vreodată. Sau alte invenții pasate cu copy-paste.
Lumea a reacționat, postările s-au viralizat, banii din reclame s-au încasat, cine să mai verifice că nu erau pe bune?!
Pentru fanii mai tineri, crescuți cu TikTok și meme culture, acest stil e atractiv. E rapid, funny, fără filtre, iar uneori fără adevăr. Dar pentru ceilalți, mai ales cei care vor să discute serios despre fotbal, devine obositor.
Această cultură a trollingului are efecte vizibile:
Polarizare extremă: Dacă nu ești 100% pentru clubul tău, ești "plastic fan" sau "fake". Dacă nu-ți critici echipa pe care o susții, ești auto-suficient. Nu mai există nuanțe.
Hărțuirea online: Jucători și jucătoare, antrenori sau fani devin ținte ale unor atacuri mizerabile, doar pentru că e atât de simplu să le lași un comentariu.
Presiune uriașă: Un transfer ratat, o gafă sau o înfrângere poate duce la valuri de ură digitală în câteva minute. Tot mai mulți jucători acuză probleme de sănătate mintală.
Se mai poate reveni la un social media „sănătos”?
Realist vorbind, e greu.
Atât timp cât toate rețelele sociale premiază engagement-ul fără a filtra adevărul sau calitatea, iar creatorii sunt recompensați pentru traficul creat prin toxicitate, status quo-ul va continua.
Totuși, există și alternative:
Comunități mai mici, moderat construite. (grupul Premier League România a fost pentru mulți ani un exemplu că se poate și altfel)
Conturi de calitate (Tifo Football, Swiss Ramble și altele) care oferă conținut de calitate, fără trolling.
O conștientizare mai mare în rândul fanilor despre ce consumă și ce încurajează.
Ce vrem noi, de fapt?
Întrebarea e dacă vrem să ne întoarcem la o conversație mai sănătoasă sau suntem prea prinși în miștouri ieftine ca să mai ieșim?
Data viitoare când îți vine să scuipi venin online, oprește-te o secundă: poate sigur ai ceva mai bun de făcut decât să-ți irosești timpul pentru like-uri de la alți frustrați.
Timpul tău chiar e prețios, construiește ceva și nu-l irosi doar ca să-i faci pe plac unui algoritm care te folosește. Replica aia nu te face mai șmecher, ba dimpotrivă. E o capcană. 😉
Nu pot sa nu-i dau Big, big props lui @Alex Enășescu pentru ce-a făcut cu anglofil.ro acum muuulti ani si cum ne-a crescut exponential multora apetitul pentru fotbalul britanic și pentru plăcerea de a-l citi și explora în “pace” si profunzime. 🫡 Respect!
Și iată-ne aici, pe Substack, alungați de pe alte rețele către insule din ce în ce mai mici de oameni care mai au chef, timp și plăcere să citească și să gândească. Să profităm, căci și aici zilele cred că ne sunt numărate… (Bun articolul!)